În preajma sărbătorilor creștinești de iarnă, membrii Asociației Obștești ”NIKA” au vizitat secția de geriatrie din satul Sărătenii-Vechi ,raionul Telenești. Aici sunt circa 24 de bătrîni , fiind îngriji-ți de personalul medical, oferindu-le asistență medicală. Colectivul A.O.”NIKA” împreună cu preotul Marian Boldescu, parohul acestui sat și administratorul asociației, au venit cu cadouri pentru oamenii în etate și colinde, slăvind Nașterea Pruncului Iisus.
miercuri, 11 ianuarie 2017
luni, 9 ianuarie 2017
Festivalul Colindelor în orașul Telenești
În după-amiaza zilei de 9 ianuarie, a avut loc Festivalul Colindelor la Casa de Cultură din orașul Telenești. La acest eveniment, au participat colectivele de colindători din satele acestui raion. Prin colinde, membrii din Asociația Obștească ”Nika” , au promovat tradițiile și obiceiurile creștin-ortodoxe. Colindele ne înalță sufletește, ne înoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alții, ne fac mai buni, mai iubitori și iertători. De aceea, acest festival ne-a lucrat sufletește și întărit duhovnicește.
sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Cadouri întru bucuria copiilor de Nașterea Domnului
De Sfânta Sărbatoare a Nașterii Domnului, a avut loc Dumnezeiasca Liturghie la care au participat cu bucurie enoriașii satului. Colindele copiilor ne-au încălzit inimile la sfârșitul slujbei, vestind „Nașterea Celui fără de-nceput, cum au spus Proorocii”.
Protoiereul Marian Boldescu, parohul bisericii cu hramul „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail”, le-a împărțit colindătorilor cadouri. Cu sufletul plin de lumină și drag, copii au rămas satisfăcuți de dulciurile și cuvintele blânde ale parohului.
Așa să intrăm în noul an, plini de har și bucurie, înțelegând măreția acestei sărbători.
Protoiereul Marian Boldescu, parohul bisericii cu hramul „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail”, le-a împărțit colindătorilor cadouri. Cu sufletul plin de lumină și drag, copii au rămas satisfăcuți de dulciurile și cuvintele blânde ale parohului.
Așa să intrăm în noul an, plini de har și bucurie, înțelegând măreția acestei sărbători.
vineri, 30 decembrie 2016
miercuri, 28 decembrie 2016
marți, 27 decembrie 2016
joi, 22 decembrie 2016
Săptămîna tineretului ortodox la liceul teoretic”Vasile Anestiade” din s.Sărătenii Vechi
În liceul teoretic
”Vasile Anestiade ” din satul Sărătenii Vechi, r.Telenești, sa
desfașurat o intrunire de sulet cu tinerii care fac studii în această instituție de învățămînt.Folosindu-ne de
ocazia că a demarat ”Săptămîna tineretului ortodox”,protoiereul Marian Boldescu profesor
de religie în acest liceu,a întrunit tineretul din clasele 7-9
vorbindu-le despre
cultivarea și promovarea valorilor noastre creștinești.
Protoiereul Marian Boldescu a menționat că ”Valorile noastre creștinești ajută la desăvârşirea morală, acestea trebuie
promovate prin exemplul propriu. Este foarte important ca societatea să fie
plină de tineri care trăiesc conform invățăturii morale cerute de Mântuitorul,
căci numai astfel de societate are şanse de a supravieţui şi de a ajuta omul în
drumul spre desăvârşire.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













